Noul șef al afacerilor lui Țiriac: „Copiii aceștia, născuți cu tableta în mână, vor fi cu totul altfel”

Noul șef al afacerilor lui Țiriac: „Copiii aceștia, născuți cu tableta în mână, vor fi cu totul altfel
Publicat: 03/10/2014, 08:07
Actualizat: 11/01/2020, 18:48

„Este interesant să schimbi industriile și să folosești modelele specifice uneia în cea în care tocmai ai intrat; diferențele sunt doar aparente, substanța este aceeași. Când ai businessuri care sunt la interfața cu clientul, totul se aseamănă”, spune Dragoș Dinu, numit de aproximativ o lună CEO al Țiriac Holdings, cu afaceri anuale cumulate de circa 500 de milioane de euro. Anterior, poziția a fost ocupată vreme de circa un an de Leonard Leca.

„Clienții sunt aceiași, doar ocaziile de cumpărare sunt diferite. Uneori sunt doar ocazii de prospectare, nu de cumpărare și «jocul» este să-ți aduci clientul din zona de prospectare la cumpărare.” Dinu spune că vede în piață o ușoară creștere a apetitului de consum iar în presă apare tot mai rar cuvântul „criză”. Este de părere că în nicio piață nu poate exista creștere exponențială la nesfârșit, dar nici scădere continuă, cum nu există nici perpetuum mobile. Pe de altă parte, completează el, încrederea consumatorilor nu se restabilește peste noapte, probabil că e nevoie de ani buni. Însă mediul economic nu-l poate ignora pe cel politic, completează CEO-ul Țiriac Holdings. „Deopotrivă la nivel local și global vedem influențe. Când se bucură industria de armament celelalte stau și se uită.”

Dincolo de asemănările dintre experiențele lui Dragoș Dinu (cele mai importante fiind 14 ani la conducerea A&D Pharma și circa un an la Domo) și grupul de firme pe care îl conduce acum, există și diferențe. Anterior a lucrat ani de zile să crească o marcă, „iar aici am venit pe un teren unde brandul există deja și este foarte puternic”. Sentimentul este diferit, povestește el: „A te ridica la nivelul reputației este o provocare și acesta a fost primul sentiment, de la prima întâlnire”, referindu-se la prima întrevedere cu Ion Țiriac, despre care spune că nu-l cunoscuse anterior. Iar despre recrutare nu are nicio poveste, „pentru că nici eu și nici domnul Țiriac nu suntem oameni care să întârzie în luarea deciziilor, suntem destul de direcți. Ca întotdeauna, totul începe cu un telefon. N-a fost un proces lung, ci unul normal, cu o serie de discuții”.

Citește articolul complet în Business Magazin >>>

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămas bun, MAESTRE! Marele actor al ţării a murit. Sperau cu toții că va scăpa
Mașini Fiat, confiscate de autorități din cauza unui abțibild
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×